Declarație șocantă a unui oficial: „COVID a luat viața celor care și așa erau o povară”

Publicat: 08 sept. 2020, 13:39 Autor: Elena Arhiva
Declarație șocantă a unui oficial: COVID a luat viața celor care și așa erau o povară

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, Nicolae Furtună a făcut o declarație care o șocat opinia publică. Acesta a spus că noul coronavirus „a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”. În urma acestei afirmații, președintele țării, Igor Dodon, i-a cerut demisia, potrivit deschide.md.

99 % pacienții cu coronavirus din Republica Moldova care au decedat au avut cel puţin o comorbitate, iar peste 70% dintre ei au avut cel puţin douăcomorbităţi.

Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a spus Nicolae Furtună, comentând aceste date.

Îmi exprim regretul și consternarea față de declarațiile făcute de directorul ANSP, Nicolae Furtună. Scuzele publice nu sunt deloc suficiente atunci când printr-o declarație afectezi moral un număr mare de oameni. Nu am obiecții față de activitatea domnului Furtună, știu că a muncit din greu în această perioadă pandemică foarte complicată, dar declarația complet inadecvată pe care a făcut-o îi afectează grav credibilitatea pentru activitatea sa de mai departe. Consider că după această afirmație nu mai are calitatea morală să ocupe funcția de director ANSP și trebuie să demisioneze. Am transmis și Guvernului poziția mea și aștept o decizie conformă cu așteptările opiniei publice”, a scris Dodon pe Facebook.

„M-am referit la explicația medicală a termenului, ci nu la cea socială

Furtună susține că declarațiile sale au fost înțelese greșit. Pornim de la termenul povară, m-am referit la explicația medicală a termenului, ci nu la cea socială. Nu este prima dată când acest termen este folosit de mine. Vreau să vin cu compasiune și empatie față de cei care nu au înțeles corect mesajul meu și care cumva au fost afectați de acel mesaj. Încă o dată îmi aduc scuzele de rigoare față de cei care într-un fel sau altul au înțeles altfel expresia „povara COVID”. Din punct de vedere medical este un termen corect”, a spus Furtună.

Publicat: 08 sept. 2020, 13:39 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×